Imagini în premieră. Prima poză cu o cometă realizată la Observatorul Astronomic Bârlad

Pentru prima data la Observatorul Astronomic Bârlad am reuşit să surprindem în câteva imagini o cometă  ce poate fi observată în perioada aceasta. Cometa se numeşte 168P/Hergenrother şi în momentul realizării imaginilor se afla la o distanţă de aproximativ 66 de milioane km depărtare de Terra.

Imaginea de mai sus a fost realizată în seara zilei de 17 octombrie 2012 cu ajutorul camerei foto Canon 1100D, conectată la refractorul cu apertura de 66 mm şi distanţa focală de 400 mm. Refractorul este montat în paralel cu telescopul principal Meade LX 200.

În centrul imaginii se observă foarte clar cometa 168P/Hergenrother. S-au realizat mai multe cadre ce au fost ulterior prelucrate. Imaginile au fost realizate de către Dumitru Ciprian Vîntdevară, muzeograf la Observatorul Astronomic şi Planetariu din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad şi Adrian Ciuciu membru al astroclubului „Perseus” Bârlad. Suportul tehnic şi o parte din prelucrările acestor imagini au fost realizate de către Alex Dumitriu student la University of Glasgow, membru al astroclubului „Călin Popovici” Galaţi. http://astrogalati.info/

O altă imagine cu cometa 168P/Hergenrother.

Cometele se pot observa cel mai bine când sunt la periheliu (adică distanţa cea mai mică faţa de Soare), cum este şi cazul acestei comete studiate. Cometa 168P/Hergenrother a fost la periheliu pe 1 octombrie şi a  crescut în strălucire, iar în momentul realizării acestor imagini avea magnitudinea de 10,8.

168P/Hergenrother a fost descoperită în anul 1998 de către astronomul american Carl W. Hergenrother şi este o cometă periodică. Se va mai putea observa în condiţii asemănătoare peste aproximativ 7 ani când va fi din nou la periheliu. Mai multe informaţii găsiţi pe http://www.perseus.gr/Astro-Comets-168P-Hergenrother-20121006.htm

Realizarea acestor imagini reprezintă o etapă foarte importantă pentru Observatorul Astronomic Bârlad. Am demonstrat că avem posibilitatea să urmărim şi să studiem astfel de corpuri cereşti şi suntem convinşi că pe viitor vom mai realiza şi alte imagini.

Anunțuri

Posted on 6 Decembrie 2012, in Noutăţi din Astronomie and tagged , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: