Aspectul cerului în luna noiembrie 2013. Cometa ISON a fost observată la Bârlad

În luna noiembrie, aspectul cerului este specific anotimpului de toamnă, unde întâlnim constelaţiile: Pegas, Andromeda, Peşti, Balena, Cassiopeia, etc. Tot în luna noiembrie, chiar inainte de miezul nopţii îşi fac apariţia pe cer şi constelaţiile cerului de iarnă: Orion, Auriga (cu steaua strălucitoare Capella, spre nord – est), Gemenii, pe teritoriul acestei constelaţii o să găsim planeta Jupiter, vizibilă ca o stea strălucitoare ce nu scintilează (nu sclipeşte). Începând din luna noiembrie, Jupiter începe să devină vizibil pe cerul de seară, în direcţia nord – est, a bolţii cereşti. În acelaşi timp spre vest şi sud – vest, mai observăm constelaţiile anotimpului de vară, ce apun din ce în ce mai devreme. Dintre acestea amintim configuraţia Triunghiul de Vară, formată din stelele Vega, Deneb şi Altair. Spre orizontul sud-vestic, se observă o stea foarte strălucitoare, este planeta Venus, ce va fi la elongaţie estică maximă pe 1 noiembrie (unghiul dintre direcţia spre Soare şi planeta Venus, aşa cum este observat de pe Pământ, planeta este vizibilă seara spre vest).

Tot în luna noiembrie, în special în prima parte a lunii, cu ajutorul telescoapelor, este posibil să observăm spre dimineaţă şi celebra cometă ISON, cunoscută în special mai mult datorită unor speculaţii şi afirmaţii ce ţin mai mult de rating, decât de adevărul ştiinţific. În primul rând, doresc să fac precizarea că în luna noiembrie, cometa ISON va fi din ce în ce mai greu de observat, deoarece se apropie de Soare, adică va fi la periheliu pe 28 noiembrie. Cometa va deveni din nou vizibilă pe cerul de dimineaţă, după 10 decembrie, şi pe cerul de seară după data de 13 decembrie.

Mai multe informaţii despre principalele fenomene astronomice din luna noiembrie, găsiţi la secţiunea calendar astronomic.

Cometa ISON a fost descoperită pe 21 septembrie 2012 de către Vitali Nevski şi Artiom Novicionok, cu ajutorul unui telescop de 40 cm din cadrul reţelei observaţionale International Scientific Optical Network  (ISON) (Sursa: wikipedia). Cometa ISON va trece cel mai aproape de Soare pe 28 noiembrie, când va fi la aproximativ 1.100.000 de km distanţă de Soare, iar pe 26 decembrie 2013, va ajunge la distanţă minimă faţă de Pământ (64,2 milioane km). Alte informaţii găsiţi pe site-ul colegilor de la Galaţi, AstroGalaţi.

C/2012 S1 (ISON)

În dimineaţa zilei de 28 octombrie 2013, am realizat mai multe cadre la cometa ISON şi am raportat poziţia la MPC. În felul acesta am contribuit şi noi la rafinarea orbitei acestei comete mult aşteptate. Observaţiile astronomice au fost realizate împreună cu Alexandru Dumitriu, membru al Astroclubului “Călin Popovici” Galaţi, în prezent student la University of Glasgow din Marea Britanie.

În urma acestor observaţii am realizat mai multe cadre, ce au fost ulterior prelucrate şi a rezultat imaginea de mai sus. După cum se observă, cometa nu este atât de strălucitoare pe cât se aştepta. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că în momentul observaţiilor, cometa era aproape de orizont, iar prezenţa Lunii în apropiere, a estompat şi mai mult luminozitatea ei.

În cazul în care cometa ISON va supraveţui apropierii de Soare de pe 28 noiembrie şi va fi vizibilă în condiţii bune, o să revenim cu noi imagini de la Observatorul Astronomic din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad.

Dumitru Ciprian Vîntdevară
Muzeograf Planetariul/Observatorul Astronomic Bârlad
Membru în Astroclubul „Călin Popovici” Galaţi
Coordonatorul Astroclubului „Perseus” Bârlad

Anunțuri

Posted on 1 Noiembrie 2013, in Noutăţi din Astronomie. Bookmark the permalink. 7 comentarii.

  1. Este data de 12.11.13 ora 18;57 si pe cer se vede o formatiune luminoasa puternic tralucitoare care pana acum cateva zile nu am mai vazut-o.Este prima aparitie dupa luna vizibila se vede si la intalnirea zilei cu seara si este prea mare pentru a fi o stea.Cine stie ce este?Eu sunt din Cluj Napoca si nu am mai observat-o pana acum?

  2. in partea dreapta a lunii si mai jos.Deci ii ft stralucitoare in comparatie cu alte stele si apare prima.!

  3. Nu am busola si decat sa gresesc am zis asa

    • Ca sa vă orientaţi pe cer nu e nevoie musai de busolă! De exemplu se poate estima uşor punctele cardinale după Soare. Acolo unde Soarele răsare este estul şi unde va apune este vestul. Luna se deplasează rapid pe cer de la o zi la alta şi nu poate fi luată ca reper. În altă ordine de idei, ce aţi văzut dumneavoastră este planeta Venus. Apare seara în direcţia unde apune Soarele, undeva spre sud-vest şi se observă ca o stea foarte strălucitoare. O să vedeţi planeta Venus în fiecare seară până pe la începutul lunii ianuarie 2014.

  4. acum, pe data de 1 decembrie an jurul orei 23 undeva an partea nor-nord vest, am observat cu binoclul 15×60 un astru stralucitor care a apus mai repede decat o stea, spre linia orizontului…eu am zis ca nu e stea, pt ca era vizibil oarecum discul care stralucea galben, violet roz cu sclipiri rare , nu ca o stea… nu e venus nici jupiter care le stiu ,… sa fie mercur???

    • La data şi ora amintită, spre orizontul nord – vest, se putea observa câteva stele specifice anotimpului de vară, Deneb din constelaţia Lebăda şi mai jos, chiar aproape de linia orizontului Vega din constelaţia Lira. Cred că ce aţi văzut dumneavoastră este steaua Vega, ce este mai strălucitoare, iar variaţiile de strălucire şi culoare se datorează fenomenului de refracţie a luminii provenite de la stea, ce trece prin atmosfera Pământului. Mai poartă denumirea de scintilaţie. Ca să înţelegeţi mai bine aspectul cerului, recomand folosirea unui simulator astronomic, de exemplu stellarium. Se poate descărca gratuit de pe site-ul stellarium. http://www.stellarium.org/en/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: