Aspectul cerului în luna august 2017

blog_august

Luna august este cunoscută ca fiind cea mai potrivită pentru iubitorii cerului nocturn. Este momentul când se organizează foarte multe ieşiri la observaţii astronomice în afara oraşului, în star party-uri şi tabere de astronomie. În august durata nopţilor începe să crească, ceea ce oferă un avantaj la observaţiile astronomice. În această lună putem să admirăm cel mai bine cerul de vară, cu constelaţiile sale specifice, brăzdate de Calea Lactee.

Triunghiul de vară, compus din stelele Altair, Vega și Deneb, se află sus pe cer. Cele trei stele strălucitoare se află la 16, 25 și 3000 de ani lumină de noi, iar luminozitățile lor sunt de 12, 61 și 300.000 de ori mai mari decât a Soarelui. Aproape de centrul triunghiului se află steaua Albireo care reprezintă capul lebedei (Cygnus). Gâtul lung al acesteia se continuă înspre nord-est, coada fiind steaua Deneb. Aripile lebedei pornesc de la steaua gamma înspre est și nord-vest. Spre vest întâlnim steaua Arcturus, care se află din ce în ce mai aproape de orizont. Înspre nord-vest, nu foarte departe de orizont, găsim stelele Carului Mare, o parte din constelația Ursa Major (Ursa Mare). Stelele care formează un patrulater reprezintă „carul”, iar cele trei aproape aliniate compun „oiștea” carului. Înspre sud-vest găsim steaua Antares care reprezintă „inima” scorpionului (Scorpius). Cleștii scorpionului sunt formați de trei stele aflate la vest de Antares, iar coada, sub forma literei „S”, se vede înspre sud numai din locurile unde orizontul sudic este liber. La sud-est, aproape de orizont, întâlnim o stea singuratică. Este Fomalhaut („gura peștelui”) din constelația Pisces Austrinus (Peștele Austral). La est se vede marele pătrat al constelației Pegasus, urmat de Andromeda, semn că toamna este aproape. Sursa: Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

blog_august_2

Imagine din Tabăra de Astronomie „Să cunoştem cerul!”, ediţia a IV-a, 19 – 23 iulie 2017. Activitate organizată în fiecare an de membrii Astroclubului „Perseus” din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad.

Fenomene astronomie în luna august 2017

În luna august avem trei fenomene astronomice importante:

1. Eclipsa parţială de Lună din 7 august 2017. Eclipsa va fi vizibilă din Europa, Africa şi Australia, având magnitudinea maximă de 0.252 (25.2%). Din România eclipsa se va vedea chiar de la începutul eclipsei parţiale în seara zilei de 7 august, maximul eclipsei producându-se la ora 21:20.

2. Eclipsă totală de Soare din 21 august 2017. Eclipsa va fi vizibilă din estul Oceanului Pacific, America din Nord şi Oceanul Atlantic. Este cel mai important fenomen astronomic major al anului 2017. Banda de totalitate va traversa S.U.A de la nord-vest la sud-est. Din păcate fenomenul nu este vizibil din ţara noastră. Maximul eclipsei se va produce la ora 21:25 (ora de vară a României). Pentru detalii puteţi consulta harta interactivă.

3. Maximul curentului de meteori Perseide, din noaptea de 12 spre 13 august 2017. Cel mai cunoscut curent de meteori, şi mai poartă denumirea populară de „ploaia de stele căzătoare”. Acest fenomen este vizibil în fiecare an pe la mijlocul lunii august. De obicei condiţiile meteo sunt favorabile pentru observarea cerului, şi astronomii amatori profită din plin pentru a populariza şi promova astronomia în rândul publicului. Maximul curentului de meteori Perseide va fi în după amiaza zilei de 12 august, ora 19:11. Fenomenul se poate observa în bune condiţii şi în celelalte nopţi, din perioada maximului, 11 – 14 august. Luna va fi destul de strălucitoare pe cer, şi va estompa destul de mult vizibilitatea meteorilor. Mai multe detalii despre acest fenomen găsiţi aici.

Cu prilejul celor două fenomene astronomice vizibile din ţara noastră, eclipsa parţială de Lună din 7 august 2017, şi maximul curentului de meteori din noaptea de 12 spre 13 august 2017, Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, va organiza mai multe activităţi cu publicul. O să revenim în curând cu un comunicat de presă şi postari pe facebook.

Mai multe detalii despre fenomenele astronomice ale lunii august 2017, găsiţi la pagina calendar astronomic.

Dumitru Ciprian Vîntdevară
Muzeograf Planetariul/Observatorul Astronomic al Muzeului “Vasile Pârvan” Bârlad
Coordonatorul Astroclubului „Perseus” Bârlad

 

 

Anunțuri

Posted on 1 August 2017, in Noutăţi din Astronomie. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: