Aspectul cerului în luna iulie 2018

 

LE2007Mar03T_Chevalley1

Eclipsa totală de Lună din 3 martie 2007 – Credit: Patrick Chavalley

Luna iulie este cunoscută pentru iubitorii cerului nocturn ca perioada propice pentru organizarea de tabere de astronomie în afara oraşului, acolo unde este mai puţină poluare luminoasă, iar cerul îşi arată adevarata frumuseţe. Condiţiile meteo sunt prielnice pentru organizarea unor astfel de activităţi, aşă că va trebui să profităm din plin de această ocazie.

Aspectul cerului în această lună este predominat de constelaţiile cerului de vară, ce sunt vizibile în condiţii foarte bune seara, imediat după ce se lasă întunericul. Trebuie să amintesc de configuraţia intitulată „Triunghiul de vară”, formată de stelele Vega din constelaţia Lira, Deneb din Lebăda şi Altair din Vulturul. Cerul anotimpului de vară mai este cunoscut şi datorită frumoaselor obiecte „deep sky”, dar şi pentru faptul că în această perioadă se poate observa cel mai bine Calea Lactee, ca o bandă strălucitoare pe cerul nopţii. Din oraş, cerul este mai dificil de observat din cauza polurii luminoase, în schimb astronomii amatori organizează în mod frecvent activităţi ce implică observarea cerului din zone izolate, fără becuri sau alte surse de lumină artificială.

Harta_1

Triunghiul de vară şi planetele Jupiter, Saturn, Marte. Animaţia a fost realizată pentru seara zilei de 14 iulie 2018, ora 23.00, cu ajutorul simulatorului astronomic Stellarium.

Pe 27 iulie 2018 va avea loc o eclipsă totală de Lună, cel mai important fenomen astronomic din acest an, şi cea mai lungă eclipsă totală din secolul 21, cu durata totalităţii de 1 oră şi 42 de minute.LE2018Jul27_diagrama_resize

Momentele eclipsei totale de Lună din noaptea de 27 spre 28 iulie 2018

Din România eclipsa va fi vizibilă în întregime, maximul eclipsei producându-se la ora 23:21 (ora de vară). Ultima eclipsă totală de Lună observabilă din România în astfel de condiţii s-a produs pe 15 iunie 2011.

Luna_Marte

Luna şi planeta Marte, în noaptea eclipsei, animaţia a fost realizată exact la maximul momentului de totalitate, cu ajutorul simulatorului astronomic  Stellarium.

Mai mult de atât, chiar pe 27 iulie 2018, planeta Marte se află la opoziţie, moment în care planeta se va observa toată noaptea în condiţii foarte bune.

Momentul eclipsei

Ora de vară

Intrarea Lunii în penumbră

20:14:48

Începutul eclipsei parţiale

21:24:28

Începutul ecplisei totale

22:30:17

Faza maximă

23:21:45

Sfârşitul eclipsei totale

0:13:14

Sfârşitul eclipsei parţiale

1:19:03

Ieşirea Lunii din penumbră

2:28:42

Sursa informaţiilor: AstroInfo.

Cu prilejul acestui fenomen astronomic, Departamentul de Astronomie al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, va organiza o activitate specială cu publicul. Observaţii astronomice şi transmisia live a evenimentului. O să revenim cu detalii în curând, pe pagina de facebook a Planetariului şi Observatorului Astronomic.

Mai multe informaţii despre fenomenele astronomice ale lunii iulie, sunt la pagina calendar astronomic.

Dumitru Ciprian Vîntdevară
Muzeograf Planetariul/Observatorul Astronomic al Muzeului “Vasile Pârvan” Bârlad
Coordonatorul Astroclubului „Perseus” Bârlad

 

Reclame

Posted on 30 iunie 2018, in Noutăţi din Astronomie. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: